Castelul Peleş

Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866-1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena.
Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.
Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Cățiva ani mai tarziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.
Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.

În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un “sediu” al noii dinastii. Iar așezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria. Dar, ulterior, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul a ajuns să fie amplasat chiar în inima țării.
Peleșul a căpătat apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multa vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotarat neutralitatea României din primul razboi mondial, care tocmai începuse) și 1925.
Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulțime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusețea și bogația castelului. În 1906 se aștepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.

Mănăstirea Sinaia

Mănăstirea Sinaia a fost zidită la 1695 de marele spătar Mihai Cantacuzino, fiul postelnicului Constantin, şi numită de Dositei, Patriarhul Ierusalimulul, ”Mănăstirea Buceagul”. Numirea de Sinaia a dat-o mănăstirei spătarul Cantacuzino, după cum se vede din ”actul de fondaţiune”:
“Am zidit din temelie şi am înălţat un schitişor, numindu-se Sinaia, după asemănarea Sinaiei cei mari şi după – cum arăta şi Patriarchul Tarigradului Gavriil (1702), pe care Sinaia au numit-o bine făcând, îndemnându-se de multă dragoste şi cucernicie ce avea către sfântul şi de Dumnezeu umblatul muntele Sinaiei”.
La început mănăstirea a fost construită astfel încât să adăpostească doisprezece călugări (după modelul Mântuitorului Iisus Hristos care şi-a ales doisprezece apostoli), dar cu timpul numărul acestora a crescut, fiind necesară construirea unei alte biserici mai mari şi a unor chilii suplimentare. Noile construcţii (ceea ce se numeşte astăzi ”curtea nouă”), au fost realizate între anii 1842-1846, prin grija stareţului Ioasaf şi Paisie. Datorită poziţiei sale strategice, Mănăstirea Sinaia a cunoscut numeroase invazii turceşti şi austriece, care au distrus parţial mănăstirea.
La Mănăstirea Sinaia nu se regăsesc doar trei sute de ani de istorie, ci un adevărat muzeu de artă şi de spiritualitate românească. Vechea biserică este construită în stilul brâncovenesc, arhitectura caracteristică Ţării Româneşti, stil ce poartă numele Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu (martirizat, la Constantinopol, de turci în 1714). Acest stil, de influenţă barocă, are drept caracteristici coloanele sculptate în piatră şi ornate cu motive florale şi vegetale (floare de crin, frunza de stejar etc.). În general bisericile ortodoxe sunt formate din pronaos, naos şi altar, iar stilul brâncovenesc adaugă acestora trei încăperi pe cea de a patra, sub forma unei camere deschise susţinută de coloane, pridvorul.
Mănăstirea Sinaia are de asemenea un frumos paraclis, care datează din aceeaşi perioadă – 1695. Paraclisul este o mică biserică, o capelă, specifică mănăstirilor şi reşedinţelor episcopale sau mitropolitane unde se desfăşoară slujbe zilnice. Arhitectura sa joasă, precum şi pictura sa originală înnegrită de trecerea timpului, creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale creştinismului. În cea ce priveşte mesajul dogmatic şi istoric al picturii se cuvine menţionată originalitatea sa, mai ales în pronaos unde, asemenea unor clişee de film, sunt prezentate ultimele momente din viaţă pământească a Mântuitorului Iisus Hristos:
Trădarea lui Iuda;
Prinderea lui Isus în Grădina Ghetsimani;
Judecata lui Isus de către cei doi judecători ai Sinedriului evreiesc, Ana şi Caiafa;
Judecarea şi condamnarea la moarte de către guvernatorul roman Pontiu Pilat;
Biciuirea;
Drumul Crucii către Golgota Răstignirii;
Răstignirea între cei doi tâlhari.
În biserică există una din cele mai remarcabile piese din Mănăstirea Sinaia: epitaful executat de Ana Roth. Este lucrat cu acul şi cu fir de aur şi mătase colorată pe pânza de bumbac. Confecţionarea acestuia a durat trei ani (1897-1900), iar epitaful respectiv este înregistrat în catalogul U.N.E.S.C.O..

Vârful Babele, Munţii Bucegi

Babele sunt formaţiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (2292 m), situat în masivul Bucegi din Carpaţii Meridionali. Important obiectiv turistic, Cabana Babele este situată sub vârful cu acelaşi nume şi este punctul de plecare central în drumeţiile din munţii Bucegi.
Babele sunt ”martori de eroziune”, formate prin erodarea eoliană diferenţiată a diferitelor strate geologice în care sunt sculptate (conglomerate cretacice) şi se găsesc în imediata vecinătate a cabanei cu acelaşi nume.
Accesul este posibil cu telecabina Buşteni-Babele din Buşteni sau cu piciorul de la Buşteni pe Valea Jepilor sau pe creasta Bucegilor de la cabana Piatra Arsă.
Din Buşteni porneşte poteca marcată cu triunghi albastru pe văile Urlătoarea Mică şi Urlătoarea Mare până în apropiere de cantonul Jepi. În continuare, urmează o potecă de legătura marcată cu triunghi roşu până sub Vârful Ciocârlia (2025 m), unde întâlneşte drumul marcat cu bandă galbenă ce urmează linia telefonică până la cabana Babele. Durata traseului este de aproximativ 5 ore. Traseul Buşteni–cantonul Jepi este recomandat de parcurs doar vara.

Castelul Pelişor

Castelul Pelişor este un palat de mici dimensiuni construit pe domeniul castelului Peleş (în valea Prahovei). Ridicat între 1899 şi 1902 de arhitectul ceh Karel Liman şi decorat de artistul vienez Bernhardt Ludwig, castelul Pelişor a devenit, începând cu anul 1903, reşedinţa de vară a principilor moştenitori ai României.
A fost construit din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori Ferdinand şi Maria.
Mobilierul şi decoraţiunile interioare, realizate în bună măsură de către Bernhard Ludwig, indică un spaţiu rezidenţial (hall, cabinete de lucru, capelă, “camera de aur”), tributar inovaţiilor mişcărilor artistice de la începutul secolului al XX-lea.
Pelişor are doar 99 de încăperi, faţă de Castelul Peleş cu 160 de încăperi. Întreaga casă a fost decorată pentru a fi o reşedinţa princiară, şi poartă amprenta unei personalităţi puternice: a reginei Maria. Holul de onoare este lambrisat cu lemn de stejar. Dormitorul de aur este decorat după planurile şi desenele reginei cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit. Tot după planurile reginei a fost decorat şi biroul ei, iar pereţii Camerei de aur sunt decorate cu frunze de ciulini, motiv drag reginei întrucât era emblema Scoţiei, locul natal al ei. Aici au crescut şi copiii lor: Carol (viitorul rege Carol al II-lea), Mărioara (regina Iugoslaviei), Elisabeta (regina Greciei) şi Nicolae.
Principalele săli sunt:
Holul de onoare, rafinat prin simplitate, lambrisat cu casetoane din lemn de stejar. Remarcabil se dovedeşte luminatorul împodobit cu vitralii, element de arhitectură specific artei anilor 1900.
Biroul regelui Ferdinand impune prin solemnitate. Din garnitură mobilierului în stilul neorenaşterii germane, se detaşează biroul din lemn de nuc, placat cu trei panouri sculptate care înfăţişează castelele Peleş, Pelişor şi Foişor.
Capela integrată apartamentului reginei Maria se află într-un spaţiu placat cu marmură de Ruschita, accesibil printr-o arcadă cu coloane, aurită, ce poartă o inscripţie emblematică. Nota de reculegere conferă vitraliile decorate cu antrelacuri ce filtrează o lumină fascinantă.
Dormitorul de aur este mobilat cu piese realizate la 1909 în Atelierele de Arte şi Meserii de la Sinaia (şcoala înfiinţată de rege), după planurile şi desenele reginei. Sculptate în lemn de tei, aurite, ele poartă în decoraţie antrelacul de inspiraţie celtică şi elementul zoomorf bizantin, interpretat în maniera Artei 1900.
Biroul reginei Maria, amplasat într-un interior împodobit cu coloane brancoveneşti şi un cămin specific interioarelor româneşti, cuprinde un mobilier conceput de regină. Scaunele şi masa pentru corespondenţă sunt decorate cu simbolurile Mariei, crinul şi crucea gamată.
Detaliu din camera de aur a castelului Pelişor.
Camera de aur, încăperea pivot a palatului, este insolită ca decoraţie. Pereţii din stuc aurit poartă frunze de ciulini, motiv drag reginei întrucât era emblema oraşului Nancy, capitala Art-Nouveau-lui, dar şi legat de Scoţia, locul natal al Mariei. Mobilierul decorat cu elemente celtice şi bizantine este pus în valoare şi de luminatorul cu forma unei cruci celtice de pe plafon.
Castelul Pelişor deţine o valoroasă colecţie de artă decorativă aparţinând Art-Nouveau-ului, printre care lucrări ale unor artişti ca E. Galle, fraţii Daum, J. Hoffmann, L.C. Tiffany, Gurschner etc. O menţiune specială merită manuscrisul – pergament pictat realizat de Maria şi dăruit lui Ferdinand în 1906. Arta plastică poate fi grupată sub genericul “Tinerimea artistică”, mişcare patronată de regină, ce reunea artişti români aflaţi la începutul carierei.
La Castelul Pelişor se află şi alte lucrări ale Reginei Maria, în afară de manuscrisul menţionat anterior, ca de exemplu câteva acuarele reprezentând crini.

Sfinxul din Munţii Bucegi

Sfinxul din Munţii Bucegi este un megalit antropomorf situat la 2216 m altitudine. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu Sfinxul Egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii eoliene (vântului). Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime.
Din punct de vedere istoric şi chiar mistic, Sfinxul este reprezentarea unei divinităţi supreme din timpuri pelasge. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate şi putere, acest lucru fiind evidenţiat prin faţa proporţionată, buze severe şi bărbia voluntară. Pelasgii au fost anteriori grecilor, triburile lor au fost răspândite mai ales în zona Marii Egee.
Cea mai simplă cale de acces este cu Telecabina Buşteni – Babele, traseu ce are o lungime de 4350 m, o diferenţă de nivel de 1235 m şi este străbătut în aproximativ 15 minute. Telecabina are o capacitate de 25 persoane.
Cabana Babele este cea mai cunoscută cabană din zona, ea având o capacitate de 108 locuri de cazare. Din Buşteni, drumul de acces către Sfinx este foarte uşor de parcurs, deoarece vom întâlni o potecă marcată cu un triunghi albastru pe văile Urlătoarea Mică şi Urlătoarea Mare până în apropierea cantonului Jepi. Acest traseu este recomandat doar pe timp de vară. Cu toate acestea, în comparaţie cu majoritatea regiunilor turistice montane unde avem parte de acces dificil, în ceea ce priveşte Sfinxul din Bucegi, vorbim cu siguranţă despre acces relativ simplu, datorită noţiunii de platou, şi anume Platoul Bucegi, unde este poziţionat.

Contactează operatorul CNC 2020

13 + 14 =

Operatorul CNC 2020

Adresa: Str. A. Panu nr. 13, Iasi
Tel.: 0332.40.88.00-05
E-mail: contact@cnchirurgie.ro
Website: www.eventernet.ro