Sinaia este un oras in judetul Prahova, Muntenia, Romania. Situat in Valea Prahovei, el s-a dezvoltat odata cu această regiune turistica si a fost ales drept resedinta regala de catre Carol I, care a construit aici castelul Peles.

Orasul se afla in nord-vestul judetului, la limita cu judetul Dambovita, pe malurile Prahovei, acolo unde aceasta primeste apele micului afluent Peles. Este strabatut de soseaua nationala DN1, care leaga Ploiestiul de Brasov. La Sinaia, din acest drum se ramifica soseaua nationala DN71, care duce spre sud-vest la Targoviste, Racari si Tartasesti (unde se termina in DN7 aproape de Bucuresti). Prin oras trece si calea ferata Ploiesti-Brasov, pe care este deservit de statia Sinaia si de halta Sinaia Sud.

palat teatru2 muzeul_unirii
Castelul Peles Casino Sinaia Manastirea Sinaia

Zona des impadurita de pe valea Prahovei in care se afla azi orasul Sinaia era nelocuita in secolul al XVII-lea, primii locuitori care s-au stabilit in padurea virgina de aici, aflata la poalele Bucegilor, fiind calugarii manastirii Sinaia, ctitorita intre 1690-1695 de catre marele spatar Mihai Cantacuzino, precum si niste scutelnici care se ocupau cu paza manastirii si cultivarea mosiilor acesteia. Orasul a luat numele manastirii, iar manastirea a fost denumita asa dupa calatoria spatarului la Manastirea Sfanta Ecaterina din peninsula Sinai.

La inceputul secolului al XIX-lea intreaga Vale a Prahovei era organizata ca o singura comuna, denumita Podul Neagului, cuprinzand intreaga vale, de la Predeal la Posada. In 1864 catunele Posada si Podul Neagului au fost alipite comunei Comarnic.

La 5 august 1866 principele Carol I al Romaniei a ajuns la Manastirea Sinaia, situata pe atunci in comuna Podul Neagului. Acesta s-a implicat in organizarea regiunii si, in 1874, catunele ramase in afara comunei Comarnic au primit numele de Sinaia, o comuna cu resedinta la Busteni. Un proces-verbal datat 1 decembrie 1874 atesta ca resedinta comunei Podul Neagului a fost mutata la Sinaia, care si-a primit astfel numele in acel an (de la cel al Manastirii Sinaia, al carei nume provine la randul sau de la cel al Muntelui Sinai).

La 9 mai 1880 Sinaia a dobandit statutul de comuna urbana si cuprindea catunele Izvor, Furnica si Poiana Tapului. Intravilanul orasului Sinaia a fost astfel desprins din domeniul comunei Podul Neagului, care si-a mutat resedinta inapoi la Comarnic. In 1884, catunele Predeal, Azuga, Busteni si Poiana Tapului s-au separat de Sinaia, formand comuna Predeal, in vreme ce comuna Sinaia a ramas cu catunele Izvoru si Furnica. In aceeasi perioada, familia regala a Romaniei si-a stabilit la Sinaia resedinta de vara, construind complexul castelului Peles. La sfarsitul secolului al XIX-lea, comuna avea o populatie de 2210 locuitori, o școala mixta frecventata in 1899 de 103 elevi, hoteluri, gara pe calea ferata Ploiesti-Brasov, clinica de hidroterapie si manastirea Sinaia.

Tot in acea perioada, orasul a inceput sa devina unul industrializat, aparand o fabrica de cherestea, proprietatea industriasilor Popovici si Costinescu, ultimul detinand si o fabrica de var hidraulic. De asemenea, in ianuarie 1892 a fost deschisa si o fabrica de cuie de fier, care avea 45 de angajati, romani si germani. Din punct de vedere administrativ, comuna era resedinta plaiului Pelesul din judetul Prahova. In 1925, Anuarul Socec consemneaza ca Sinaia avea sistem de canalizare si apa curenta, alimentata din izvoarele Pelesului si Vanturisului, precum si o uzina hidroelectrica de 1500 de cai-putere care alimenta sistemul de iluminat public electric.

Spre sfarsitul perioadei interbelice, Sinaia avea 3906 locuitori si era resedinta plasii Sinaia din judetul Prahova. In 1950, Sinaia a trecut in administratia raionului Campina din regiunea Prahova si, dupa 1952, din regiunea Ploiesti. In 1968, judetul Prahova s-a reinfiintat, Sinaia redevenind parte a acestuia.

Castelul Peles
Castelul Peles din Sinaia, resedinta de vara a regilor Romaniei, a fost construit la dorinta regelui Carol I al Romaniei (1866-1914), după planurile arhitectilor Johannes Schultz, Carol Benesch si Karel Liman, si a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz si Bernhard Ludwig din Viena.

Castelul Peles este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din Romania, avand caracter de unicat si este, prin valoarea sa istorica si artistica, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al Romaniei in 1866, viziteaza pentru prima data Sinaia in luna august a acelui an, ramanand incantat de frumusetea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotaraste construirea unui castel intr-un loc retras si pitoresc: Piatra Arsa. Cativa ani mai tarziu, in 1872, el cumpara terenul (1000 de pogoane), iar lucrarile incep in 1873, sub conducerea arhitectilor Johannes Schultz, Carol Benesch si Karel Liman. Mai intai, lucratorii au depus eforturi pentru a stapani elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apa sau alunecarile de teren.

Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajarilor; in tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, in detaliu, lucrarile. In 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt ingropate cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede romanesti cu chipul lui Carol I.

In 1883 are loc inaugurarea oficiala a Pelesului, pe care domnitorul l-a vazut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar asezarea sa pe Valea Prahovei nu era intamplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granita Romaniei cu Austro Ungaria. Dar, ulterior, dupa unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul a ajuns sa fie amplasat chiar în inima tarii.

Pelesul a capatat apoi o tot mai mare importanta, devenind resedința de vara a familiei regale romane, care petrecea aici destul de multa vreme, de obicei din mai pana in noiembrie. Aici s-au tinut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroana din 1914 (cand s-a hotarat neutralitatea Romaniei din primul razboi mondial, care tocmai incepuse) si 1925.

Castelul a gazduit multe personalitati ale vremii, scriitori, muzicieni, dar si regi si regine. Cea mai importanta vizita fost aceea a batranului imparat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, in 1896. Acesta a facut o multime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusetea si bogatia castelului. In 1906 se astepta o noua vizita a imparatului, cu ocazia sarbatoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, insa vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.

Castelul Pelisor
Castelul Pelisor este un palat de mici dimensiuni construit pe domeniul castelului Peles (in valea Prahovei). Ridicat intre 1899 si 1902 de arhitectul ceh Karel Liman si decorat de artistul vienez Bernhardt Ludwig, castelul Pelisor a devenit, incepand cu anul 1903, resedinta de vara a principilor mostenitori ai Romaniei.

A fost construit din dorinta regelui Carol I, ca resedinta a principilor mostenitori Ferdinand si Maria.

Mobilierul si decoratiunile interioare, realizate in buna masura de catre Bernhard Ludwig, indica un spatiu rezidential (hall, cabinete de lucru, capela, “camera de aur”), tributar inovatiilor miscarilor artistice de la inceputul secolului al XX-lea.

Pelisor are doar 99 de incaperi, fata de Castelul Peles cu 160 de incaperi. Intreaga casa a fost decorata pentru a fi o resedinta princiara, si poarta amprenta unei personalitati puternice: a reginei Maria. Holul de onoare este lambrisat cu lemn de stejar. Dormitorul de aur este decorat dupa planurile si desenele reginei cu mobila sculptata in lemn de tei aurit. Tot dupa planurile reginei a fost decorat si biroul ei, iar peretii Camerei de aur sunt decorate cu frunze de ciulini, motiv drag reginei intrucat era emblema Scotiei, locul natal al ei. Aici au crescut si copiii lor: Carol (viitorul rege Carol al II-lea), Marioara (regina Iugoslaviei), Elisabeta (regina Greciei) si Nicolae.

Principalele sali sunt:

Holul de onoare, rafinat prin simplitate, lambrisat cu casetoane din lemn de stejar. Remarcabil se dovedeste luminatorul impodobit cu vitralii, element de arhitectura specific artei anilor 1900.

Biroul regelui Ferdinand impune prin solemnitate. Din garnitura mobilierului in stilul neorenasterii germane, se detaseaza biroul din lemn de nuc, placat cu trei panouri sculptate care infatiseaza castelele Peles, Pelisor si Foisor.

Capela integrata apartamentului reginei Maria se afla intr-un spatiu placat cu marmura de Ruschita, accesibil printr-o arcada cu coloane, aurita, ce poarta o inscriptie emblematica. Nota de reculegere confera vitraliile decorate cu antrelacuri ce filtreaza o lumina fascinanta.

Dormitorul de aur este mobilat cu piese realizate la 1909 in Atelierele de Arte si Meserii de la Sinaia (scoala infiintata de rege), dupa planurile si desenele reginei. Sculptate in lemn de tei, aurite, ele poarta in decoratie antrelacul de inspiratie celtica si elementul zoomorf bizantin, interpretat in maniera Artei 1900.

Biroul reginei Maria, amplasat intr-un interior impodobit cu coloane brancovenesti si un camin specific interioarelor romanesti, cuprinde un mobilier conceput de regina. Scaunele si masa pentru corespondenta sunt decorate cu simbolurile Mariei, crinul si crucea gamata.

Detaliu din camera de aur a castelului Pelisor.
Camera de aur, incaperea pivot a palatului, este insolita ca decoratie. Peretii din stuc aurit poarta frunze de ciulini, motiv drag reginei intrucat era emblema orasului Nancy, capitala Art-Nouveau-lui, dar si legat de Scotia, locul natal al Mariei. Mobilierul decorat cu elemente celtice si bizantine este pus in valoare si de luminatorul cu forma unei cruci celtice de pe plafon.

Castelul Pelisor detine o valoroasa colectie de arta decorativa apartinand Art-Nouveau-ului, printre care lucrari ale unor artisti ca E. Galle, fratii Daum, J. Hoffmann, L.C. Tiffany, Gurschner etc. O mentiune speciala merita manuscrisul – pergament pictat realizat de Maria si daruit lui Ferdinand in 1906. Arta plastica poate fi grupata sub genericul “Tinerimea artistica”, miscare patronata de regina, ce reunea artisti romani aflati la inceputul carierei.

La Castelul Pelisor se afla si alte lucrari ale Reginei Maria, in afara de manuscrisul mentionat anterior, ca de exemplu cateva acuarele reprezentand crini.

Manastirea Sinaia
Manastirea Sinaia a fost zidita la 1695 de marele spatar Mihai Cantacuzino, fiul postelnicului Constantin, si numita de Dositei, Patriarhul Ierusalimulul, „Manastirea Buceagul”. Numirea de Sinaia a dat-o manastirei spatarul Cantacuzino, dupa cum se vede din „actul de fondatiune”:

„Am zidit din temelie si am inaltat un schitisor, numindu-se Sinaia, dupa asemanarea Sinaiei cei mari si dupa-cum arata si Patriarchul Tarigradului Gavriil (1702), pe care Sinaia au numit-o bine facand, indemnandu-se de multa dragoste si cucernicie ce avea catre sfantul si de Dumnezeu umblatul muntele Sinaiei”.

La inceput manastirea a fost construita astfel incat sa adaposteasca doisprezece calugari (dupa modelul Mantuitorului Iisus Hristos care si-a ales doisprezece apostoli), dar cu timpul numarul acestora a crescut, fiind necesara construirea unei alte biserici mai mari si a unor chilii suplimentare. Noile constructii (ceea ce se numeste astazi „curtea noua”), au fost realizate intre anii 1842-1846, prin grija staretului Ioasaf si Paisie. Datorita pozitiei sale strategice, Manastirea Sinaia a cunoscut numeroase invazii turcesti si austriece, care au distrus partial manastirea.

La Manastirea Sinaia nu se regasesc doar trei sute de ani de istorie, ci un adevarat muzeu de arta si de spiritualitate romaneasca. Vechea biserica este construita in stilul brancovenesc, arhitectura caracteristica Tarii Romanesti, stil ce poarta numele Sf. voievod Constantin Brancoveanu (martirizat, la Constantinopol, de turci in 1714). Acest stil, de influenta baroca, are drept caracteristici coloanele sculptate in piatra si ornate cu motive florale si vegetale (floare de crin, frunza de stejar etc.). In general bisericile ortodoxe sunt formate din pronaos, naos si altar, iar stilul brancovenesc adauga acestora trei incaperi pe cea de a patra, sub forma unei camere deschise sustinuta de coloane, pridvorul.

Manastirea Sinaia are de asemenea un frumos paraclis, care dateaza din aceeasi perioada – 1695. Paraclisul este o mica biserica, o capela, specifica manastirilor si resedintelor episcopale sau mitropolitane unde se desfasoara slujbe zilnice. Arhitectura sa joasa, precum si pictura sa originala innegrita de trecerea timpului, creeaza fiorul religios al catacombelor primelor secole ale crestinismului. In cea ce priveste mesajul dogmatic si istoric al picturii se cuvine mentionata originalitatea sa, mai ales in pronaos unde, asemenea unor clisee de film, sunt prezentate ultimele momente din viata pamanteasca a Mantuitorului Iisus Hristos:

Tradarea lui Iuda;
Prinderea lui Isus in Gradina Ghetsimani;
Judecata lui Isus de catre cei doi judecatori ai Sinedriului evreiesc, Ana si Caiafa;
Judecarea si condamnarea la moarte de catre guvernatorul roman Pontiu Pilat;
Biciuirea;
Drumul Crucii catre Golgota Rastignirii;
Rastignirea intre cei doi talhari.

In biserica exista una din cele mai remarcabile piese din Manastirea Sinaia: epitaful executat de Ana Roth. Este lucrat cu acul si cu fir de aur si matase colorata pe panza de bumbac. Confectionarea acestuia a durat trei ani (1897-1900), iar epitaful respectiv este inregistrat in catalogul U.N.E.S.C.O..

Sfinxul din Muntii Bucegi
Sfinxul din Muntii Bucegi este un megalit antropomorf situat la 2216 m altitudine. Originea numelui Sfinxului este datorata asemanarii sale cu un cap uman, mai exact cu Sfinxul Egiptean, formarea lui fiind datorata eroziunii eoliene (vantului). Format dintr-un bloc mare de piatra ce a capatat forma de astazi intr-un timp foarte indelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, masoara 8 metri in inaltime si 12 metri in latime.

Din punct de vedere istoric si chiar mistic, Sfinxul este reprezentarea unei divinitati supreme din timpuri pelasge. Aspectul sau omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate si putere, acest lucru fiind evidentiat prin fata proportionata, buze severe si barbia voluntara. Pelasgii au fost anteriori grecilor, triburile lor au fost raspandite mai ales in zona Marii Egee.

Cea mai simpla cale de acces este cu Telecabina Busteni – Babele, traseu ce are o lungime de 4350m, o diferenta de nivel de 1235m si este strabatut in aproximativ 15 minute. Telecabina are o capacitate de 25 persoane.

Cabana Babele este cea mai cunoscuta cabana din zona, ea avand o capacitate de 108 locuri de cazare. Din Busteni, drumul de acces catre Sfinx este foarte usor de parcurs, deoarece vom intalni o poteca marcata cu un triunghi albastru pe vaile Urlatoarea Mica si Urlatoarea Mare pana in apropierea cantonului Jepi. Acest traseu este recomandat doar pe timp de vara. Cu toate acestea, in comparatie cu majoritatea regiunilor turistice montane unde avem parte de acces dificil, in ceea ce priveste Sfinxul din Bucegi, vorbim cu siguranta despre acces relativ simplu, datorita notiunii de platou, si anume Platoul Bucegi, unde este pozitionat.

Varful Babele, Muntii Bucegi
Babele sunt formatiuni stancoase situate in apropiere de varful Baba Mare (2292 m), situat in masivul Bucegi din Carpatii Meridionali. Important obiectiv turistic, Cabana Babele este situata sub varful cu acelasi nume si este punctul de plecare central in drumetiile din muntii Bucegi.

Babele sunt „martori de eroziune”, formate prin erodarea eoliana diferentiata a diferitelor strate geologice in care sunt sculptate (conglomerate cretacice) si se gasesc in imediata vecinatate a cabanei cu acelasi nume.

Accesul este posibil cu telecabina Busteni-Babele din Busteni sau cu piciorul de la Busteni pe Valea Jepilor sau pe creasta Bucegilor de la cabana Piatra Arsa.

Din Busteni porneste poteca marcata cu triunghi albastru pe vaile Urlatoarea Mica si Urlatoarea Mare pana in apropiere de cantonul Jepi. In continuare, urmeaza o poteca de legatura marcata cu triunghi rosu pana sub Varful Ciocarlia (2025 m), unde intalneste drumul marcat cu banda galbena ce urmeaza linia telefonica pana la cabana Babele. Durata traseului este de aproximativ 5 ore. Traseul Busteni–cantonul Jepi este recomandat de parcurs doar vara.